Dupa parerea mea, atunci cand un om rade, de cele mai multe ori ti-e sila sa te uiti la el. De cele mai multe ori rasul da in vileag o anumita trivialitate, il micsoreaza pe om, desi cel care rade nu isi da niciodata seama de impresia pe care o produce, dupa cum nimeni nu stie cum arata cand doarme. Unii pastreaza si in somn o expresie inteligenta, pe cand altii chiar inteligenti fiind, capata o expresie foarte stupida, chiar caraghioasa. Nu stiu care sa fie cauza, vreau sa spun ca un om care rade, ca si unul care doarme, de cele mai multe ori nu isi da seama cum arata.

Majoritatea covarsitoare a oamenilor nici nu stiu sa rada. De altfel, rasul nu se invata: e un dar innascut pe care nu-l dobandesti. Tot ce poti face in aceasta privinta este sa te reeduci, sa-ti desavarsesti caracterul, sa-ti invingi pornirile rele, numai astfel s-ar putea ca si rasul tau sa devina mai frumos. Unii oameni atunci cand rad isi dau toata arama pe fata si intr-o clipa descoperi ce zace in sufletul lor. Chiar si un ras foarte inteligent poate fi uneori respingator.

Rasul presupune mai intai sinceritate, dar cati oameni sunt sinceri? Rasul presupune intai si intai bunatate, dar de cele mai multe ori oamenii rad cu rautate. Un ras sincer si plin de bunatate inseamna veselie, dar in veacul nostru unde mai gasesti veselie adevarata, cati oameni mai stiu sa fie cu adevarat veseli?

Niciodata fierea omului nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand rade. Uneori, este foarte greu sa dibuiesti caracterului vreunui om, dar e de ajuns sa-l surprinzi razand sincer si brusc, si atunci caracterul lui apare limpede ca lumina zilei. Numai un om foarte evoluat, care a ajuns la o mare armonie interioara, e in stare de o veselie contagioasa, mai bine zis senina si totodata irezistibila. Nu ma refer aici la gradul de evolutie intelectuala a omului, ci la treapta de desavarsire a caracterului sau, la intreaga lui personalitate. Asadar, daca vrei sa cunosti un om si sa-i patrunzi in suflet, n-are rost sa-l observi cand tace sau cand vorbeste, cand plange sau cand se entuziasmeaza de cele mai nobile idei, cel mai bun lucru este sa-l privesti cand rade.

Daca omul are un suflet frumos inseamna ca omul are un suflet frumos. Dar trebuie sa tii seama de toate nuantele: bunaoara, rasul unui om nu trebuie sa ti se para in nici un caz prostesc, oricat ar fi de vesel si de spontan, Daca rasul lui tradeaza cea mai mica urma de prostie, inseamna ca omul acela e marginit la minte, chiar daca, in general, jongleaza cu ideile. Iar daca omul care rade ti se pare cat de cat caraghios, chiar daca rasul lui nu-i stupid, sa stii ca omul acela este lipsit de demnitate, daca nu de tot macar in parte. In sfarsit, daca rasul omului e comunicativ, dar ti se pare cat de cat trivial, fara sa iti dai seama de ce, sa stii ca adevarata fire a acelui om este triviala, iar toate trasaturile nobile pe care le-ai observat la el inainte sunt fie o prefacatorie constienta, fie o simpla maimutareala inconstienta, iar pe viitor, omul acela se va schimba negresti in rau, isi va gasi o ocupatie mai „profitabila” si va renunta fara parere de rau la toate ideile sale nobile, socotindu-le doar niste rataciri ale tineretii, niste elanuri trecatoare.

Acestea sunt cateva invataminte pe care le-am tras din experienta vietii. De ele ar trebui sa tina seama mai ales fetele de maritat care se afla in pragul casatoriei cu alesul inimii lor si totusi mai stau pe ganduri fiindca mai au oarecare rezerve fata de el si nu se pot hotari definitiv. In orice caz, un lucru este precis, si anume ca rasul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Uitati-va la copii: unii stiu sa rada cum nu se poate mai frumos si tocmai de aceea sunt atat de fermecatori. Un copil care plange mi se pare respingator, in schimb unul care rade plin de voiosie este o raza de lumina din rai, o viziune a viitorului. Cand omul va deveni la fel de pur si de spontan ca un copil, rasul care ii lumineaza fata il va face neinchipuit de atragator.

Autor: Fedor Dostoieski, Adolescentul, Ed. Univers, 1971, traducere Emma Beniuc, pp. 403-405