Conferinta Voia lui Dumnezeu in familie PDF Imprimare Email

    Vrem sa fim o binecuvantare pentru individ, familie si societate. Dumnezeu ne-a chemat sa schimbam starea natiunii si am inceput cu nucleul de baza al societatii: familia.

„In voia lui Dumnezeu nu exista faliment, in afara voii lui Dumnezeu nu exista implinire.”

 

    „Viziunea acestei lucrari s-a conturat in 1994, cand am fost solicitat de sapte familii tinere din biserica Exodus sa raspund unor intrebari spinoase, care asteptau un raspuns aplicabil. Complexitatea problemei m-a determinat sa initiez o serie de conferinte cu tema: «Voia lui Dumnezeu in familie»”. (Pastor Cusman Cionca)

    Conferinta este organizata de doua ori pe an, in mai si in octombrie, iar anul acesta am ajuns la cea de-a XXII-a editie. Desfasurate in diferite locatii, atent alese, si avand parte de prezenta unor profesionisti din domeniul consilierii familiale, am reusit sa slujim la peste 2000 de familii din tara si din strainatate, familii pe care le-am motivat sa preia mesajul responsabilitatii si sa-l transmita mai departe in comunitatea din care au venit.

„Familia este cea mai apropiata imagine de iad sau de rai!"

 

Consiliere creștină

Consiliere crestina

Pentru informaţii si programări: 0723881511