Inca de la inceput, as vrea sa enunt un principiu de crestere a copiilor. De fapt, nu este altceva decat reformularea regulii de aur a Bibliei, din Matei 7:12[1].

· Poarta-te cu copiii tai asa cum ti-ai dori sa se poarte ei cu tine la batranete.

Parintii isi iubesc copiii, dar in functie de cum isi manifesta fiecare dragostea fata de copil, sunt mai multe tipuri de parinti: hiperprotectivi, libertini, autoritari, democrati... Pentru ca un copil sa se poata dezvolta armonios din punct de vedere fizic si psihic, este important ca ambii parinti sa-i fie alaturi si sa se iubeasca, sa creeze un climat placut in cadrul familiei.

Absenta unuia dintre parinti genereaza, la adolescenta si nu numai, o adaptare comportamentala mai grea in relatiile cu persoanele de sex opus. De aceea, este important ca si parinte sa fim constienti de modul in care decidem sa ne educam copiii.

Inca din primele zile ale vietii, copiii receptioneaza si capteaza foarte multe informatii din jurul lor, dar mai ales de la parinti. Parintii sunt elementul-cheie si cei responsabili de modul in care cresc si se dezvolta odraslele lor. In primii ani de viata, obiceiurile bune sau rele ale familiei se imprima cu o usurinta nebanuita. Copilul are o capacitate de intelegere si imitare foarte mare, de aceea nu este niciodata prea mic ca sa priceapa politetea.

Politetea nu cuprinde in mod obligatoriu nuante subtile sau formule de protocol, ci pur si simplu, politetea presupune un mod de gandire care produce un comportament de pe urma caruia ceilalti nu au de suferit. Politetea nu a fost canonizata de niciun sinod, nicio lege a vreunei tari nu o impune, prezenta ei rareori este bagata in seama, insa cand ea lipseste stanjeneala care se produce impune o sanctiune de ordin moral. Sanctiunea este subtila, de genul „aratarii obrazului”, sau ascunsa, prin ignorarea si evitarea persoanei fara buna cuviinta.

In acest context, este bine ca parintii sa petreaca cat mai mult timp cu copiii, iar in acest timp sa isi manifeste politetea. Ar fi ideal daca mama sau tatal nu se vor lasa dusi de valul trairilor interioare, exteriorizandu-se cu afirmatii si epitete jignitoare, cu atat mai putin fata de copil. Daca sotii s-au confruntat cu diverse lucruri pe parcursul unei zile, e natural si normal sa le discute impreuna, de fata cu copiii, ca acestia sa invete la randul lor sa fie deschisi, iar daca sunt aspecte delicate, negative sau neplacute, care le-ar putea afecta spiritul lor, atunci evitati sa-i expuneti pericolului. Este bine sa-i lasati pe copii sa auda cum ganditi, astfel incat si ei sa fie constienti de sentimentele voastre si sa nu se complexeze daca vor avea trairi negative si sentimente de indoiala. Aceste lucruri fac parte din viata si il ajuta sa creasca.

Atentie! Copiii au o mare capacitate de a intelege lucrurile anapoda, de aceea trebuie echilibrat ceea ce se vorbeste cu ceea ce se actioneaza in jurul lor. Parintii, pentru copii, reprezinta un univers idealist. Ei reprezinta totul. Ii rasplatesc si ii sprijina, ii incurajeaza si ii corecteaza atunci cand gresesc sau nu isi dau seama de ceea ce fac. Politetea este cea care interzice brutalitatea; nu avem voie sa-i jignim sau sa folosim un limbaj rautacios. Adultii sunt maestri in a-si pune masca si a arata politete altor adulti, insa sunt corigenti la a arata pretuire unui copil. Daca un copil intelege politetea, si o intelege, iar tu, in calitate de parinte i-o impui, de ce nu crezi ca el se asteapta sa vada acelasi lucru din partea ta? Am vazut multi copii jigniti de parintii lor in public, in fata prietenilor lor, nu cu scop educativ, cum se justifica, ci cu malitiozitate, cu gandul de a-i pune la respect. Vocea, intonatia glasului parintesc ar trebui sa ramana in amintirea viitorului adult un izvor al nostalgiei copilariei.

Copiii au personalitatea lor, gusturile lor, tabieturile lor, preferintele lor, iar toate acestea sunt bune, atat timp cat nu este vorba de defecte de caracter. Orice lipsa de politete are un efect asupra educatiei copilului. Epitetele sau diminutivele pe care le adresam trebuie sa fie pe un ton de gluma si dragoste, nicidecum de repros, de invidie sau de vinovatie, deoarece toate acestea vor stirbi din imaginea si siguranta de sine a copilului.