Asa cum dragostea lui Dumnezeu pentru noi include disciplina, si iubirea ce o purtam copilului nostru ar trebui sa includa disciplina. Dumnezeu ne corecteaza atunci cand trebuie sa fim dirijati spre binele nostru. (Evrei 12:6) Disciplinarea aduce incredere. O metoda ferma, dreapta si rezonabila de disciplinare le da copiilor sentimentul apartenentei la familie, ei isi dau seama ca cineva are grija de ei fixand anumite limite care demonstreaza dragoste si preocupare.

Oricare ar fi masura disciplinara aplicata de parinti, copilul isi pastreaza libertatea de a alege; accepta pedeapsa si isi schimba atitudinile si comportamentul, sau, in caz contrar, respinge disciplinarea. Alegerea ii apartine copilului, nu parintelui, dar datoria de a-l creste pe copil in spiritul disciplinei este a parintilor, iar acestia trebuie sa-si indeplineasca raspunderea disciplinara cu dragoste.

Parintii au datoria sa faca educatia copilului, iar disciplinarea este un aspect al procesului educativ. In general, parintii cred ca disciplinarea inseamna a-l dojeni pe copil sau a-l pedepsi, dar disciplinarea inseamna mult mai mult. Atat timp cat adolescentul nu a atins maturitatea, el are nevoie de indrumare, invatare, instruire si, intr-o masura corespunzatoare, corijare si chiar pedepsire. Cuvantul „disciplinare” are aceeasi origine cu „discipol”, deci invatacel, ucenic.

• Cuvantul grec „paidea”, cum este folosit in Noul Testament, inseamna cresterea si educarea copilului in general, pana ce ajunge la maturitate. Disciplinarea nu inseamna pedepsire, ci mai degraba calauzire, indrumare. Disciplinarea este atat preventiva, cat si corectiva.

In educarea copilului trebuie aplicata strategia disciplinarii din mai multe motive. In Proverbe 1:4, se sublimeaza incapacitatea de cunoastere si discernamant, de aceea trebuie calauzit sau disciplinat pentru a-i forma tiparele de gandire caracteristice judecatii si discernamantului. Disciplinarea este o metoda de a-l educa pe copil in spiritul autocontrolului si disciplinei.

• Cuvantul ebraic pentru disciplinare, „musar”, include ideea de instruire si corijare. Disciplinarea preventiva poate fi considerata un fel de calauzire activa. Intre copil si cel ce-l calauzeste in viata trebuie sa se formeze o legatura foarte puternica, pentru ca activitatea depusa de „calauza” sa dea rezultatele dorite. Parintii trebuie sa cultive raporturi de incredere si respect reciproc. Pentru aceasta, trebuie sa-si faca timp pentru copii si sa comunice in permanenta cu ei.

    Disciplinarea trebuie sa aiba in vedere un tel pozitiv, asa cum Dumnezeu Insusi Se poarta cu noi, copiii Lui, oricat de tare L-am supara. Parintii trebuie sa aiba acelasi tel, sa-i facem pe copii sa se apropie de noi si sa ne bucuram de faptele si atitudinile lor. Pe masura ce creste, copilul poate sa inteleaga faptul ca trebuie sa dea socoteala in fata lui Dumnezeu pentru faptele si atitudinile sale, de aceea trebuie educat in asa fel incat sa ia hotarari intelepte chiar daca nu se afla langa el parintii pentru a-l indruma in acest sens. Daca ne concentram asupra acestui tel, copiii vor invata repede sa se tina pe propriile lor picioare, iar parintii sa-i elibereze de sub tutela cu toata increderea.

Invatandu-l pe copil sa se supuna, sa respecte autoritatea parinteasca si sa-si controleze emotiile, ii modelam caracterul. El invata sa se supuna si sa fie placut parintilor si lui Dumnezeu. Acesta este un proces de durata, unii copii invatand mai repede si mai usor decat ceilalti.

Studii recente arata ca vointa este una din componentele intelectuale cu care omul se naste. In procesul educarii si disciplinarii copiilor, parintii trebuie sa fie atenti sa nu-i duca la exasperare prin metode prea drastice (Efeseni 6:4). Nerespectarea acestui principiu pedagogic poate provoca manifestari de razvratire. Parintii au datoria nu numai sa-i conduca si sa-i calauzeasca pe copii, ci si sa-i ingrijeasca cu atentie. Ei nu trebuie sa abuzeze de felul lor educativ folosind metode corective si punitive, cum ar fi violenta sau bataia, care pot crea tulburari emotionale la copii. Dar si violenta verbala poate sa produca efecte devastatoare, copilul ramanand marcat pe viata de insultele si traumele educationale, cu care a fost coplesit de un parinte cu un limbaj abuziv.

Caracterul copilului nu se formeaza cu pretul distrugerii lui sufletesti. Este o mare diferenta intre a-l educa pe copil in sensul ascultarii si al modelarii vointei, si a-i frange spiritul, cu alte cuvinte a-l distruge psihic.

Sufletul omului este foarte fragil si trebuie ingrijit si ocrotit la orice varsta. El are legatura cu imaginea de sine a fiintei umane, cu felul in care isi considera fiecare dintre noi valoarea si meritele personale, este un complex de factori de ordin emotional. Parintii pot distruge pe viata spiritul copilului daca il cearta, il ridiculizeaza si il umilesc intruna, daca il ameninta cu retragerea dragostei lor. Orice metoda educationala care dauneaza demnitatii copilului, care il face sa se indoiasca de valoarea lui, ii submineaza increderea in sine, este dezastruoasa pentru sufletul copilului.