In urma unui studiu realizat in Statele Unite, Profesor Stephanie Coontz de la organizatia „Familii Contemporane” a ajuns la concluzia ca „toate semnele indica faptul ca nu mai este cale de intoarcere spre o lume in care casatoria sa fie institutia majora care organizeaza vietile oamenilor”. In termeni similari, Brad Hedges sustine ca, datorita societatii mobile in care traim, modul de definire al familiei s-a schimbat foarte mult. Intr-adevar, incercand sa fim mai receptivi la ceea ce se intampla in jurul nostru, observam ca familia contemporana se confrunta cu situatii si presiuni noi care influenteaza profund dinamica familiei si, implicit, modul de definire al acestui concept. Perspectiva seculara asupra familiei propune imperios redefinirea conceptului de familie care, asa cum sustin unii cercetatori, nu este erodata, ci numai trebuie redefinita.

Studii efectuate in societatile vestice evidentiaza faptul ca majoritatea tinerilor in zilele noastre se casatoresc mult mai tarziu si prefera sa-si petreaca cea mai mare parte din viata in afara casatoriei sau sa locuiasca necasatoriti cu un partener. Mai mult, chiar daca se casatoresc, divortul este oricand o optiune, in cazul in care se simt privati de anumite drepturi ce li se cuvin sau daca realizeaza la un moment dat ca „nu se mai potrivesc”.

De asemenea, tot mai multe femei prefera sa-si creasca singure copiii, “intarind” astfel randurile categoriei „single parent”. Fie divorteaza, fie prefera sa aiba copii fara sa se casatoreasca sau apeleaza la metode artificiale de fertilizare pentru a avea copii fara sa se implice intr-o casatorie. Multe familii astazi nu mai sunt formate din tata, mama si copii, ci numai din mama si copii. Se deschide astfel calea spre instabilitatea structurii familiale datorita noilor relatii care pot aparea in viitorul familiei. Prin urmare, daca nu exista un sot si un tata al copiilor, atunci (permitandu-ne un ton sarcastic), pot fi chiar mai multi tati si mame, structura familiei fiind intr-o schimbare continua in functie de intrarea sau iesirea partenerilor din sistemul familial. In acest mod, se incearca a se argumenta uneori ca experienta copiilor de a avea mai multi parinti este chiar benefica si le dezvolta perspectiva asupra vietii.

    Alaturi de toate acestea, putem adauga zdruncinarea din temelii a conceptului de familie ca fiind uniunea dintre un barbat si o femeie. De ce nu, dintre un barbat si un alt barbat, sau chiar dintre doua femei? Iar daca tot am deschis un subiect de acest gen, care este varsta-limita la care tinerii pot sa inceapa viata sexuala? Unele grupari pedofile argumenteaza ca oricum tinerii incep activitatea sexuala tot mai devreme si, prin urmare, nu se incalca niciun drept daca se coboara limita de varsta la care tinerii au voie sa aiba relatii sexuale. Intrebarea iminenta care se pune este: cine decide aceasta limita si care este limita acestor drepturi? Desi nu este locul aici pentru o filozofie a drepturilor omului, putem sa ne intrebam totusi care este fundamentul de pe care pot argumenta limitele libertatii si corectitudinii unui act? Daca criteriul fundamental de judecata este obtinerea placerii si satisfactia individuala, atunci orice incercare de definire a binelui si raului devine relativa, gravitand la nesfarsit in jurul individului. Nu exista nicio limita pentru aceasta, rezultatul fiind anarhie si haos. Toate acestea, aplicate in contextul familiei, duc la crearea unei imagini restrictive a familiei si de ingradire a drepturilor individuale, de vreme ce relatiile in familie ar trebui sa se bazeze pe respect, incredere, cooperare, dragoste si chiar sacrificiu. Astfel, familia si casatoria au devenit o limitare pentru individ datorita fundamentului predominant individualist in definirea identitatii. Ceea ce conteaza este satisfactia mea personala, placerea, libertatea si drepturile mele. „Celalalt” nu mai intra in ecuatia definirii propriei mele identitati. Iar daca totusi intra si ma incomodeaza, il pot elimina oricand. Relativizarea valorilor si exacerbarea drepturilor individuale in detrimentul responsabilitatii sociale au dus la dezvoltarea unui individualism autarhic, care este daunator nu numai „celuilalt”, ci si propriei persoane.

Acestea sunt doar cateva dintre presiunile la care este supusa familia contemporana si poate va intrebati de ce este necesara o asemenea expunere. Exista destule necazuri in aceasta lume si de ce tot trebuie sa le scoatem la suprafata? Da, intr-adevar, poate din locul in care ne aflam unii dintre noi, cu familii mai mult sau mai putin linistite, care totusi merg si se inchina in biserica in fiecare duminica, citesc Biblia si se roaga regulat, aceste lucruri „murdare” sunt mai greu de observat si digerat. Copiii nostri insa traiesc in mijlocul lor si se confrunta cu ele zi de zi, deoarece sunt parte a realitatii, fie ca vrem sa le recunoastem sau nu. Care este atitudinea noastra in aceasta situatie? Adoptam metoda strutului care, varand capul in nisip, spera sa nu fie vazut si luat la intrebari? Care este primul context in care un copil invata sa defineasca familia si ce presupune aceasta? Evident, in propria-i familie. Ce vede copilul in propria-i familie si cata deschidere exista pentru a discuta aceste probleme? Cat de des aude sintagma „Pe vremea mea nu era asa ceva”, si astfel discutia ia sfarsit? Atunci, insa, cand un copil de 13 ani vine acasa spunand ca este singurul din clasa care are ambii parinti, toti ceilalti fie au parintii divortati, fie locuiesc numai cu mama, iar altii au un al treilea tata, incepi sa te gandesti mai serios la ce se intampla cu familia in aceasta lume. Incepi cu adevarat sa intelegi gravitatea, cand un tanar de 18 ani, vizibil anxios, spune ca nu se va casatori vreodata pentru ca aproape sigur va fi inselat, nefericit si va trebui sa divorteze. Majoritatea cuplurilor din jurul lui sfarsesc in divort sau separare. Poate veti spune ca situatia inca nu este asa de grava in societatea noastra. Experienta acestor ani de tranzitie insa, ne arata ca ne deplasam cu pasi grabiti spre situatii asemanatoare.

Incercand sa ne izolam si sa ne ferim copiii de aceste realitati, tinandu-i sub „clopotul de sticla” al supraprotectiei parentale, nu-i ajutam prea mult sa faca fata acestor dileme. Din contra, se vor simti tot mai inadecvati si lipsiti de resurse. Alteori ne rezumam doar la o condamnare a comportamentelor cu care nu suntem de acord. Intr-adevar, daca vrem sa traim conform principiilor crestine nu trebuie sa acceptam compromisul, ci sa condamnam pacatul. Intrebarea care intervine in continuare este: cum facem acest lucru in dragoste crestina? Cred ca avem un raspuns la aceasta intrebare in atitudinea lui Isus fata de femeia prinsa in curvie. Isus nu numai ca a refuzat sa arunce cu piatra, dar a intervenit la nivel de grup („Cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra”), producand astfel o schimbare imediata de atitudine la nivel comunitar. Poate ca in zilele noastre nu mai aruncam cu pietre, insa aruncam cu rosii si oua in cei pe care ii dezaprobam. Poate pentru ca ne este mai usor si mai la indemana sa facem acest lucru decat sa aratam prin propriul nostru mod de viata (asa cum a facut Isus) o alternativa viabila la dilemele cu care se confrunta societatea contemporana. Ceea ce ar putea avea un impact mai mare, in comparatie cu izolarea sau acuzatiile, este puterea exemplului si o traire autentica a vietii de familie, bazata pe principiile crestine si lipsita de ipocrizie. Aceasta ar putea demonstra ca se poate trai si „altfel”, ca inca mai exista familii unite, soti fideli si casatorii fericite chiar si dupa zeci de ani.

    Tinerii din ziua de astazi au mai putina rabdare pentru prelegeri si vorbe care se repeta. Cand, pe computer, pot sa fie expusi intr-un minut la peste 150 de imagini, incepem sa intelegem ca ritmul vietii este mai accelerat decat „pe vremea noastra”, fara sa mai vorbim de toate celelalte atractii si tentatii care nu existau „pe vremea noastra”. Ceea ce probabil i-ar incuraja, ar fi sa vada ca mai exista si astazi familii care nu numai ca functioneaza, dar sunt definite conform definitiei Creatorului, unde sotul si sotia sunt fideli in dragoste unul altuia, impreuna reprezinta autoritatea in familie si isi cresc copiii cu grija si in ascultare de Dumnezeu. Probabil vor sa vada ca, desi nu traiesc intr-o familie perfecta (care de fapt nici nu exista), parintii lor nu s-au plictisit dupa 20 de ani de casatorie si ca, dupa 5, 10 sau chiar 30 de ani, se iubesc la fel ca la inceput si chiar cu o dragoste mai profunda. Tinerii poate vor sa vada ca, desi au intalnit multe greutati in familia lor, parintii au stat alaturi si s-au sustinut unul pe celalalt. Tinerele fete vor sa se asigure ca mama nu a fost oprimata si limitata de casatorie, ci ca acesta a fost contextul in care a putut sa se dezvolte, sa fie implinita si sustinuta de sotul ei. In mod asemanator, baietii vor sa simta incurajarea unui tata care se simte apreciat si respectat in familia lui. Toate acestea sunt aspecte de fond ale vietii de familie care se construiesc in timp si nu sunt anulate de micile certuri si conflicte inerente care, intre anumite limite, fac parte din normalitatea vietii. Ceea ce este important insa, pentru intreaga familie, este modul in care le rezolvam, ce invatam din ele si cum mergem mai departe impreuna.

Trairea unei vieti de familie autentice, conforme cu principiile crestine pe care le declaram, reprezinta o mare responsabilitate pentru noi toti. Modul in care putem arata ca inca mai exista familii sanatoase si ca vechea definitie a familiei mai este valabila, este prin trairea unei vieti autentice in propriile noastre familii si in comunitatea in care ne-a pus Dumnezeu. Responsabilitatea este a fiecaruia dintre noi sa manifestam aceasta traire in diversele roluri pe care le avem ca sot, sotie, mama, tata, si mai ales sa nu uitam ca „schimbarea incepe cu mine”.