Rădăcini solide şi aripi puternice

Livia Lungu

„Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci.“
(Psalmul 112:1-3)
   
Este foarte clar pentru orice părinte că noua generaţie de tineri este diferită de cele anterioare. Această generaţie petrece mult timp în singurătate şi stă pironită ore întregi în faţa televizorului sau a computerului. Ca părinţi, scopul nostru este să redăm tinerilor noştri acel sentiment al importanţei, semnificaţiei, iubirii şi responsabilităţii. Trebuie să le oferim rădăcini solide şi aripi puternice. Rădăcinile copiilor noştri sunt dragostea pentru Dumnezeu, valorile creştine ferme, o imagine sănătoasă de sine, dorinţa de a învăţa, legătura strânsă cu familia şi încrederea în potenţialul lor. Aripile puternice le dau tinerilor posibilitatea să zboare, adică să ia decizii prudente, să învingă obstacolele, să-şi păstreze o atitudine pozitivă, să aleagă un partener de viaţă potrivit. A zbura înseamnă a fi în stare să-ţi valorifici potenţialul, să devii omul pe care îl doreşte Dumnezeu.
Dacă te gândeşti cum ţi-ai îndeplinit slujba de părinte, vei vedea greşeli. Nu există părinte perfect. Dar pune-ţi întrebarea: „Am făcut tot ce am crezut că este bine pentru copilul meu?”. În majoritatea cazurilor, răspunsul va fi afirmativ. Dacă este aşa, nu te mai preocupa de trecut, mergi mai departe. Dacă răspunsul tău este negativ, învaţă din greşelile comise, cere-ţi iertare de la Dumnezeu şi de la copil, apoi mergi mai departe.
Când Dumnezeu ne-a dat copiii, ne-a arătat o mare încredere, pentru că ne-a încredinţat vieţi nespus de preţioase. Este evident că noi, părinţii, dorim să ne protejăm copiii de influenţele şi consecinţele negative ale unei culturi fără Dumnezeu. Această cultură postmodernă ameninţă credinţa şi caracterul moral al tinerilor. Toţi dorim ca ei să trăiască bine şi să se comporte frumos, dar noi trebuie să-i ajutăm să descopere că sunt iubiţi necondiţionat pentru unicitatea lor ca persoană. Diferenţele dintre copii nu sunt defecte, ci doar diferenţe. Este important să le acordăm valoare şi încredere fără alte pretenţii. Ei trebuie să fie convinşi de iubirea noastră, dar fără a le aproba acţiunile greşite. Dacă ei simt că eşti preocupat mai mult de problemă decât de propria lor persoană, vor fi tentaţi să-ţi ignore regulile, dar atunci când ştiu că sunt mai importanţi pentru tine decât regulile, că îi iubeşti indiferent de ceea ce fac sau nu fac, sunt mai dispuşi să respecte instrucţiunile. Leagă cu ei o relaţie puternică.
De multe ori efortul părinţilor bine-intenţionaţi de a rezolva problema sau a corecta comportamentul copilului, de a-i îndrepta greşeala, are darul de a provoca în copii mai multă singurătate şi înstrăinare. Acordă din timpul tău fiului sau fiicei tale, fii disponibil pentru copil, pentru că regulile fără relaţie conduc spre înstrăinare relaţională, care apoi se transformă în răzvrătire. Uneori greşim când îi măsurăm pe copiii noştri în termenii unor note, scoruri, performanţe, pe care ei nu prea reuşesc, sau nu întotdeauna reuşesc să le atingă.
Iată o scrisoare a unui tânăr către părinţii lui: „Mi-ar plăcea să puteţi privi dincolo de hainele mele şi de muzica pe care o ascult, să priviţi dincolo de masca pe care o pun zilnic, şi să mă descoperiţi aşa cum sunt în realitate… apoi să iubiţi ceea ce vedeţi. Asta caut de fapt, numai că nu ştiu sigur cum să o fac.” Trebuie să-l accepţi pe copilul tău aşa cum este, astfel îi alimentezi încrederea în sine. Încurajează-l în tot ceea ce face, nu te crampona de aspecte legate de îmbrăcăminte sau muzică, care oricum vor trece. Sădeşte în el principii trainice, fii un bun exemplu personal. Albert Schweitzer spunea: „Exemplul personal nu este singurul mod de a-i influenţa pe alţii, este singurul!”
Dar… timpul trece; şi vine o vreme în viaţa copiilor noştri când nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne rugăm pentru ei şi să sperăm că am fost exemple bune şi învăţători buni în privinţa formării lor spirituale. Trebuie să ştim că vor fi momente când ei ne vor dezamăgi prin deciziile lor, dar ne vor face şi multe surprize plăcute.
Ca părinţi, avem promisiunea lui Dumnezeu în 1 Petru 5:7 „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.“ C. H. Spurgeon a ilustrat această idee în felul următor: „Dumnezeu este prea bun ca să nu fie blând şi prea înţelept ca să încurce lucrurile vreodată; chiar dacă nu Îi văd mâna în acţiune, am încredere în inima Lui.”
În încheiere vă propun o rugăciune, pe care o putem spune toţi părinţii pentru copiii noştri: „Doamne, ajută-ne să le oferim copiilor noştri ce este mai bun, nu lucruri, ci ceea ce este mai bun din noi, preţuindu-i în zilele bune şi în zilele rele, atât ale lor cât şi ale noastre. Învaţă-ne să-i acceptăm pentru ceea ce sunt ei, nu doar pentru ceea ce fac; să ascultăm ceea ce spun, şi ei să ne asculte pe noi; să-i încurajăm în atingerea obiectivelor lor, nu ale noastre. Ajută-ne să le oferim un cămin unde respectul şi integritatea sunt pietre de temelie. Fă să le inspirăm curajul de a fi sinceri cu ei înşişi, independenţa de a-şi purta singuri de grijă şi credinţa de a se baza pe Tine. Ajută-ne să-i disciplinăm fără să-i înjosim, să le cerem o purtare bună fără să uităm de purtarea noastră şi ajută-i să ştie că au parte de dragoste nelimitată indiferent de ceea ce fac. Ajută-ne să fim moderaţi în toate aceste privinţe, aşa încât bucuria de a primi să îi ajute să descopere bucuria de a dărui. Veghează ca responsabilităţile lor să fie reale, dar să nu fie o povară pentru ei, aşteptările noastre să fie înalte, dar nu copleşitoare, şi lauda să fie chibzuită şi adusă la momentul potrivit. Ajută-ne să-i învăţăm că excelenţa este cea mai bună răsplată a muncii lor, iar când vine vremea, ajută-ne să ne bucurăm de fiecare realizare, oricât de mică, fără să ne prefacem nici măcar o dată că am avea un merit; copiii noştri sunt ei înşişi slava noastră. Mai presus de toate, ajută-ne să-i înrădăcinăm bine în adevărul Tău, încât să-i putem lăsa să plece.’’

Surse:
Josh McDowell, Generaţia înstrăinată, Editura Scriptum, Cluj Napoca, 2005